Copilarie - Amintiri

Dimineata.Soarele isi asterne razele pe chipul meu,in timp ce aerul proaspat imi inunda plamanii.E o zi.O noua zi a existentei mele.Ma ridic din pat si-mi simt trupul greoi.Imi aprind vesnica tigara si privesc cum fumul efemer, nemarginit,aproape transparent,se evapora in neant.Simt ca plutesc,ma inunda o goliciune nedefinita.Bratele si picioarele atat de subtiri imi sunt ca doua fire de iarba in bataia vantului tomnatic.Privesc spre fereastra…Toate s-au schimbat.Privesc spre parculetul de copii,unde,odata ma jucam si eu,nu stiam de cruda realitate de care m-am izbit azi.Eram copil.Mi-e dor sa fiu copil…mi-e dor de baloanele de sapun purtate de vant,mi-e dor de vata de zahar,mi-e dor de aceea lume perfecta pe care mi-o creasem.
   Visarea se opreste in momentul in care tigara se termina.Anevoios,ma imbrac.Imi iau pe mine niste haine simple,banale si aceeasi pereche de shoesi pe care obisnuiesc sa-I port.
Daca starea de plutire m-a parasit,anxietatea pune  stapanire pe mine.Ies din casa,trantind usa.Nu-mi sta in obicei sa fac asta.Dau piept in piept cu realitatea…o realitate cruda,care nu iarta pe nimeni,nici macar pe mine.Privesc in jur.Copacii sunt dezbracati,strazile gri,mizerabile,oameni grabiti,nepasatori.Pornesc pe straduta,unde odata obisnuiam sa ma plimb alaturi de cei care si-au facut un loc in inima mea,iar acu l-au abandonat.Adierea vantului imi mangaie usor obrazul palid ca de opal.Sunt singur,dar refuz sa accept acest lucru.Drept urmare,timpul tace si trece,lasand cicatrici.Si ma plimb,ma plimb pana cand amurgul violet isi face intrarea in scena,punand stapanire pe aceasta mare a lumii…
    Ajuns acasa,ma adun in camera mea,micul meu spatiu sacru pe care nimeni nu il poate profana.Aici,trag concluzia zilei de azi,care tocmai a murit.Poate ca,pentru multi ar considera-o o zi banala,lipista de importanta,o zi din viata cotidiana,unde nu se intampla nimic exceptional.Insa,pentru mine azi a fost o zi de neuitat, ziua in care aminitirile au pus stapanire pe mine,mi-au inundat mintea si porii imaginatiei.Ziua in care amintire refulate in timp s-au revoltat,iesind in evidenta.

Hai sa ...

   Hai sa ne jucam. Hai sa fugim in lume,sa fim numai noi doi, restul sa nu mai existe. Hai sa ne strangem de mana, sa ne privim in ochi, sa ne atingem buzele. Hai sa cantam, sa dansam, sa radem, sa ne tachinam. Hai sa plecam la mare, sa stam pe plaja, sa privim apusul si rasaritul. Hai sa ne inghesuim intr-un pat de o persoana, ca sa putem fii aproape unul de celalalt,sa ma imbat cu mirosul tau.Hai sa ne certam ca apoi sa ne  impacam. Hai sa alergam prin ploaie, sa sarim in apa, sa ne udam. Hai sa impartim totul,lumea ta si lumea mea.
   Hai sa incepem sa ne iubim.

Ea...

     Ea.Cea care imi aducea zambetul pe buze cand totul imi intorcea spatele. Cea care ma proteja  in momente de vulnerabilitate,cea care ma scotea din minti cu monotonia ei si cu cele cateva cuvinte monosilabice. Cea care ma fura din cotidian si ma purta prin neantul ce prindea viata. Cea care ma aducea cu picioarele pe pamant cand debitam ineptii. Cea care imi spunea mereu ca totul va fi bine,cea caruia i-a pasat de mine si cea caruia am sa-i multumesc mai tarziu pentru cele invatate.
   Si simt lipsa bratelor care ma cuprindeau atat de gingas si ma protejau. Simt lipsa buzelor care ma alintau. Simt lipsa palmelor,care la atingerea lor imi transmiteau fiorii pe care ii simt si acum…mai ales fiorul primului sarut.
   E un mic cataclism ce se desfasoara in interiorul meu si ma sufoca… Si vreau sa strig. Sa strig in gura mare ca inca  o iubesc,probabil mai mult decat o iubeam ieri si mai putin decat o voi iubi maine. Inca simt prezenta privirii ei pe pieptul meu gol. Inca ii simt respiratia rece pe gatul meu cald. Vreau sa ma exteriorizez,dar nu o fac si nici nu o voi face.
   Te iubesc cum n-am mai iubit pe nimeni pana acum.

    Stiu,pare sec.